Ziua Mondială a Medicului

Cover Image for Ziua Mondială a Medicului

Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Medicului, noi, pacienții care am luptat cu limfomul, dorim să ne exprimăm din toată inima recunoștința față de medicii care ne-au fost alături în această luptă dificilă. Avem o listă de medici minunați cărora dorim să le transmitem în mod special recunoștința noastră, pentru dăruirea și implicarea lor în îngrijirea pacienților cu limfom. Fiecare dintre voi a avut un rol important în drumul nostru spre vindecare.

Mulțumesc din inima doamnei dr. Preda Diana. Va mulțumesc din suflet pentru răbdarea și puterea cu care ați luptat alături de mine în aceasta bătălie grea. Nu sunteti doar un medic ci și un sprijin,o speranța în cele mai dificile momente ale mele.Va voi fi mereu recunoscătoare pentru profesionalismul și dăruirea de care dați dovada de fiecare data când ma consultati.

Niță Adriana

Mult respect pt domnul profesor Coriu Daniel, pt doamna dr. Preda Diana, mult respect pentru doamna dr. Bădăliță Sorina. Îi respect din tot sufletul, când mergeam la tratament mergeam cu tot dragul, de fiecare dată aveau câte un cuvânt de spus. Le mulțumesc din tot sufletul pt tot.

Anica Drăgan

Vreau să-i mulțumesc doamnei doctor Ștefan Laura. De când am cunoscut-o am simțit că am primit o a doua șansă la viață. Data de 15 martie a devenit simbolic a doua mea zi de naștere, ziua în care mă celebrez pe mine și puterea pe care am redescoperit-o în propriul corp.

Mulțumesc dumneavoastră și întregii Secții de Transplant Medular Fundeni pentru profesionalismul și grija cu care ați tratat nu doar afecțiunea, ci și omul din fața dumneavoastră.

Simt o recunoștință profundă pentru doamna doctor Preda Diana. Nu a fost vorba doar de tratament, ci și de o prezență încurajatoare.

Vreau să subliniez că răbdarea și timpul acordat la fiecare întrevedere din perioada tratamentului au făcut o diferență uriașă. Nu m-am simțit niciodată grăbită. A fost o dovadă de adevărat profesionalism și empatie sinceră.

Dobre Lavinia

Dr. Diana Preda, Medic Primar Hematologie. Doamnă doctor, vă mulțumesc pentru grijă, pentru răbdare și pentru implicarea cu care vă dedicați fiecărui pacient. Sunt convinsă că sunt astăzi în viață datorită eforturilor și devotamentului dumneavoastră. Sunteți un medic extraordinar și un om cu un suflet minunat!

Recunoștință și respect din inimă! 

Doamna doctor Mirela Ciontu, specialitatea Pneumologie. Nu sunt suficiente cuvinte pentru a-mi exprima recunoștința, este un medic care mi-a fost trimis de Dumnezeu. Când eram însărcinată cu burta mare și plămânii plini de lichid, ea a fost primul doctor care a bănuit limfom. M-a ajutat să respir în timp ce îmi duceam copilul la termen, când era sigur să nasc. Este o persoană incredibilă și un profesionist extraordinar de bun.

Dr. DUMITRASCU MIHAI CRISTIAN Medic Primar, Obstetrica - ginecologie (Spital Universitar). Foarte profesionist si amabil. Nu s-a speriat să-mi facă cezariană cu tumoare uriașă în piept și plămâni care funcționează prost. Operația a decurs fără curgere. El m-a susținut mereu și a făcut totul posibil pentru mine și nou-născutul meu să ne simțim în siguranță.

Olha Kior


Articole

Cover Image for Voci de speranță: Mesaje de la cei care au învins limfomul (partea 3)

Voci de speranță: Mesaje de la cei care au învins limfomul (partea 3)

15 septembrie este Ziua Internațională a Conștientizării Limfomului – o zi în care ne amintim că această boală nu definește cine suntem și că drumul prin ea nu trebuie parcurs singur.

Cover Image for Voci de speranță: Mesaje de la cei care au învins limfomul (partea 2)

Voci de speranță: Mesaje de la cei care au învins limfomul (partea 2)

15 septembrie este Ziua Internațională a Conștientizării Limfomului – o zi în care ne amintim că această boală nu definește cine suntem și că drumul prin ea nu trebuie parcurs singur.